Isi doreste sa nu uite niciodata sa se joace! Iar creatiile sale, farmecul lor, pornesc din aceasta mare dorinta si din intoarcerea la anii copilariei, la inocenta si caldura ei. Ca privitor, nu iti poti desprinde ochii de tablourile sale si simti ca patrunzi intr-o lume a povestilor! “Cred ca munca mea asta isi propune, de fapt, sa transmita acel sentiment de siguranta si puritate din perioada copilariei”, marturiseste Estera Lungu. La 27 de ani, artista incearca sa ne determine pe noi, privitorii creatiilor sale, sa fim mai veseli, mai colorati si mai deschisi jocului, indiferent de varsta pe care o avem.

O fascineaza copiii
“Fiind din Brasov, am invatat la Liceul de Arta. La sase ani parintii mei m-au dat la sectia de muzica. Astfel, pana la zece ani am studiat ca instrument vioara. Apoi, la sfarsitul clasei a IV-a, mi-am rugat parintii sa ma transfere la sectia de arte plastice. Asa s-a intamplat ca, din clasa a V-a pana in clasa XII-a, am fost pe bancile Liceului de Arta din Brasov. Atestatul l-am dat in grafica, aceasta fiind specializarea pe care mi-am ales-o”, marturiseste Estera Lungu. Recunoaste ca dorinta de a face o cariera in domeniul artei a avut-o tot timpul in fundal, in cei sapte ani de la terminarea liceulului in care a lucrat o parte din timp in publicitate, apoi in domeniul animatiei 3D. “Am stiut ca voi renunta la calculatoare in favoarea pensulei sau a penitei, dar simteam ca trebuie sa astept acel moment. S-a intamplat intr-un final, acum un an si jumatate, cand mi-am luat calculatorul acasa de la studioul cu care lucram si i-am spus “Stop”. De atunci simt in fiecare zi arta, in forma sa pura. Pictura s-a transformat in cariera profesionala”, adauga artista. Lucrarile Esterei Lungu sunt, de fapt, niste povesti, spuse in cel mai frumos mod posibil, cu ajutorul sentimentelor artistei care se concretizeaza in forme si culori minunate. “Este un stil mai atipic, probabil, in pictura clasica, deoarece imbina ceea ce am invatat in grafica – detaliul -, culoarea din pictura si forma personajelor din animatie. Este un rezultat al experientei mele profesionale. Acesta a fost drumul meu si asa m-am format ca artist, purtand cu mine amprentele perioadei de formare. Ma fascineaza enorm de mult copiii, puritatea, sinceritatea si lumea lor. Ii consider fantastici si miraculosi. Imi doresc sa ajung din nou la puritatea copilariei, la naivitatea aceea dulce. Am fost acum trei ani in Cehia, la o gradinita, o tabara de creatie cu copii, pentru o perioada de doua luni. Am desenat si ne-am jucat toata ziua”, povesteste interlocutoarea.

“Povestile vin la mine”
Artista afirma ca isi doreste foarte mult sa ilustreze carti pentru copii, dar considera ca pentru inplinirea unui astfel de vis trebuie sa fie pregatita 100%. “Simt ca am ajuns aproape ACOLO, dar trebuie sa stiu si sa fiu convinsa de asta cu totul, fara sa mai existe acest «APROAPE». Imi mai place foarte mult sa transmit unele momente, pe care, sunt sigura ca toti le traim: clipele cand simtim ca TOTUL este perfect, ca suntem intr-un vid, noi si Universul, Dumnezeu. Ca fiecare pietricica si lucru sunt la locurile lor, ca sunt acolo pentru ca TREBUIE sa fie. Aceste momente ma fascineaza si sunt unele lucrari (de exemplu, «Sara») in care mi-am dorit sa transmit astfel de sentimente”, completeaza artistul plastic. In ceea ce priveste lucrarile sale, sunt creatii in care foloseste tehnici mixte, acrilic si acuarela. Panzele, insa, sunt pictate majoritatea in ulei.
Artista considera ca foarte importanta atunci cand picteaza este starea sufleteasca. “De fapt, este una dintre conditiile de baza. Sa fii, cum se spune, “pe stare”. Daca nu esti ACOLO, nu poti sa pui mana pe pensula, nu poti sa scoti nimic bun din tine. Pentru mine conteaza foarte mult sa intru in poveste, sa simt cum ma accepta. Apoi, daca sunt acolo, din momentul acela eu, ca persoana, nu mai fac nimic altceva decat sa transmit mai departe. De multe ori, cand imi faceam schitele pentru lucrari, simteam ca povestile vin la mine, ca ele exista si eu nu trebuia decat sa le creez, sa povestesc de ele. Vremea sau anotimpul nu cred ca pentru mine conteaza. Poate fi vara in sufletul meu in cea mai friguroasa iarna si poate fi vanticel racoros in cea mai calduroasa vara. De obicei, in perioadele in care pictez ma izolez usor de lume, nu pot sa interactionez cu foarte multi oameni cu stari diferite. Mi-ar fi greu sa-mi pastrez starea mea interioara, care ma ajuta sa pot crea”, ne spune Estera.

Expozitie la Brasov
Estera a avut pana in prezent patru expozitii. “Asa cum am zis, a trecut un an si jumatate de cand am luat hotararea sa pictez din nou. Practic, ultimul an a fost cel mai productiv, in care am avut multe momente cand am simtit ca sunt un om norocos, ca ingerii sunt langa mine si ma protejeaza. Am avut langa mine oameni cheie, care m-au ajutat enorm – de la iubitul meu, vechi prieteni si profesori, pana la oameni importanti, pe care i-am cunoscut intamplator si m-au ajutat sa am aceste expozitii, care sunt vitale pentru un artist. Ele te ajuta sa arati lumii ceea ce creezi tu in atelier. Te joci in lumea ta, apoi iesi cu ele in lumea de afara, pentru ca nu le poti tine acasa sau vinde unei singure persoane, fara ca si altele sa fi «gustat» un pic din culoarea lor. Plus ca, in cadrul unei expozitii le vezi “face to face” (fata in fata n.r.), le ai in fata ochilor, vezi luciul si culorile reale, textura panzei. E foarte diferit sa le simti astfel, in comparatie cu ecranul unui monitor sau paginile unui album”, marturiseste artista. La inceputul lunii, Estera a expus si la Brasov, la Sala Studio, si recunoaste ca acest eveniment a fost “rezultatul unei mari dorinte: aceea de a expune acasa. Deoarece locuiesc in Bucuresti de aproape cinci ani, nu am avut ocazia sa arat celor de acasa cum am evoluat in acest timp. De la terminarea liceului nu am adus nici o lucrare acasa, la Brasov. A fost o expozitie organizata sub tutela Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Brasov, cu sprijinul domnului profesor Nicolae Daicu si al bunei mele prietene, Luminita Lungu. Pentru anul viitor am programata urmatoarea expozitie, in aprilie, la sala Europa. Ma bucura tare mult lucrul acesta”, marturiseste artista.

Bijuterii… vesele
Lucrarile Esterei Lungu nu constau numai in tablouri, ci si in bijuterii create 100% “in casa”. Baza este modelata din lut industrial – o combinatie de lut si particule de ceramica, ce nu necesita coacere. “Dupa care este facut desenul, pictata baza (fondul) si apoi desenul, grafica. Stilul? Nu l-as putea defini, sunt desene dragute: fetite, pisici, gargarite, vacute sau oite. Culorile sunt vii intotdeauna si in contraste puternice. Am inceput sa fac bijuterii pentru mine, apoi ca si cadouri pentru prietene. La cererea fetelor am inceput sa realizez si pentru vanzare si, incurajata de prietena mea care are un magazin de hainute si accesorii in Bucuresti, am facut mai multe perechi pentru vanzare. Asa a inceput…”, povesteste Estera Lungu. Artista recunoaste ca atunci cand picteaza, nu simte niciodata ca lucreaza. In astfel de momente, spune chiar ea, “ma joc frumos. Simt ca asta trebuie sa fac in timpul liber, iar cand lucrez… nu stiu, fac curatenie in casa, ma duc la cumparaturi, fac lucruri pe care trebuie sa le fac ca femeie, ca om pe mica noastra planeta. Am si foarte multe momente in care nu fac nimic, ma relaxez, beau ceai (mult ceai), meditez (ma rog), povestesc cu prietenii, fac sport, stau cu iubitul meu, ma plimb pe stradute frumoase, calatoresc. Am vazut o parte din Europa, am fost in India anul trecut… imi place mult sa vad cum traiesc, respira, mananca, muncesc oamenii din alte parti ale pamantului. Cred ca un artist are nevoie in permanenta sa schimbe mediul, sa calatoreasca, sa faca schimb de experienta cu oameni dezvoltati in alte medii”. Estera se autocaracterizeaza ca fiind o persoana indragostita de viata, care isi doreste ca fraza “nu uita sa te joci´´ sa ii caracterizeze viata si munca. “Cred, in acelasi timp, ca sunt o persoana prea sensibila de multe ori si foarte naiva, alteori. Imi reprosez ca nu reusesc sa fiu un individ stabil emotional, ca nu pot sa fiu mai detasata in situatii critice, ca nu am un filtru mult mai clar in asimilarea emotiilor din exterior. Imi doresc sa am o familie magica – sot si copii jucausi -, sa vad in jurul meu mai multi oameni colorati, mai multe zambete!”, incheie Estera Lungu.

“Artistele Estera Lungu si Cuzina, insotite de elevi si studenti de la liceele si facultatile de arta, vor picta vineri o pinza de 800 de metri lungime, asezata pe malul Dimbovitei, potrivit NewsIn, pentru a aduce un omagiu uneia dintre putinele ape curgatoare ale Bucurestiului. Pinza, pe care participantii vor putea desena, picta sau face graffiti, va fi intinsa pe gardul de la malul Dimbovitei, de la podul din dreptul Hanului Manuc si pina la Piata Natiunilor Unite.
Organizat de Apa Nova inainte de Ziua Mondiala a Apei de pe 22 martie, evenimentul va incepe la ora 10.00. Artistii consacrati vor avea un spatiu special amenajat pe podul din capatul Caii Victoriei. Fiecare scoala si liceu va avea un segment de pinza delimitat, pe care elevii vor putea lasa mesajele lor pentru Dimbovita. Lucrarea va ramine expusa pina seara, iar apoi va fi impartita in mai multe bucati, ce vor fi expuse ulterior in casieriile Apa Nova. ”

M-am implicat in acest proiect pentru ca mi s-a parut o idee foarte buna. Da, avem o apa care curge prin Bucuresti. O bagam in seama? O respectam sau ne enervam ca exista acolo…ca nu putem zbura cu masina mai usor pe Splai in sus (sau in jos)? Ma intreb. Cum ar fi daca ar fi terase construite pe o latura, deasupra ei? Seara, oameni adunati acolo, deasupra apei…felinare si zumzet. Nu stiu daca ar fi prea mult, dar mie mi-ar placea.
Aceste sunt cateva fotografii din timpul proiectului, iar aceasta a fost bucatica mea de panza:

Am purtat un tricou albastru, Apa Nova pe care scria: ‘daca apa nu e, nimic nu e’ . CRED.
Iar acesta este articolul din revista TimeOut Bucuresti, saptamana 28 martie-3 aprilie 2008:

Estera Lungu – pictură şi bijuterii

Hotelul Novotel găzduieşte până la sfârşitul lunii o interesantă expoziţie de pictură şi bijuterii ale artistei Estera Lungu. Tablourile sunt ceva cu totul diferit şi deosebit în peisajul picturii contemporane, putând oricând să ilustreze poate una dintre cele mai frumoase cărţi de poveşti. (C. Andreescu)

Estera este creatoarea celor mai frumosi cercei din oras, cum imi place nu numai mie sa le spun, pe care e imposibil sa nu-i fi observat la Catwork sau pe blogul ei. De la bijuterii pictate, Estera a trecut la pictura pe suprafete mai generoase, si anume tablouri de mari dimensiuni, foarte frumoase si cu povesti misterioase. [...]
La vernisaj a fost lume tanara si faina, multi prieteni ai Esterei si cei care-i stiau lucrarile (unele deja expuse pe blog) si abia astepau sa le vada face to face sau sa o revada pe Estera, care avea o palarie retro si mare si gri, pe care multi au admirat-o si cautat-o din priviri in seara respectiva.
Tablourile, ca sa revenim la picturile noastre, sunt ceva cu totul diferit si deosebit in peisajul picturii contemporane. As zice ca tablourilor Esterei li se potriveste cel mai bine titlul “fuck the cool. spune-mi o poveste”. Personajele ei vin dintr-o lume mistica si copilaroasa, sunt inspirate de inocenta si frumusetea ludicului. Pisicile, coconii albi, femeile-feline, personajele cu aripi de inger populeaza lume aceasta spiralata si colorata, armonioasa si frumos decorata.
Lucrarile ei stau gata sa ilustreze una dintre cele mai frumoase carti de povesti, daca cineva s-ar incumeta s-o scrie. Pana atunci insa abia asteapta sa te contamineze cu optimism si puritate, de aceea si plac atat de firesc, natural si atator diferiti privitori. Si tot de accea I feel so good & happy cand ii port cerceii, care si ei te asteapa alaturi de brose super faine in cadrul aceleiasi expozitii. (M. Georgescu)

Nu uita sa TE joci!!! (sa joci?)

Seara de 5 martie a deschis expozitia de la Novotel. Salonul hotelului este un spatiu mare, deschis frumos si foarte colorat. Faptul ca fatada cladirii a pastrat arhitectura fostului Teatru National, cu totii probabil stim, de aceea ne inclinam. Mi-a placut foarte mult ideea, din start, fara a sti prea multe despre hotelul Novotel. Acum, ca am facut parte un pic din interiorul hotelului, ma declar onorata.

O surpriza placuta a fost intalnirea cu Monica Nilca, Communication Manager la Novotel. O prezenta neasteptat de prietenoasa, sicera si foarte deschisa. Probabil m-am asteptam ca in astfel de cadru relatia sa fie mult mai rece, mai alb-negru.

Spre bucuria mea, au fost foarte multi prieteni dragi, pe care nu am apucat sa-i vad in ultima perioada. Doamna Marilena Borcescu care a facut reportajul pentru TVR mi-a spus incantata ca a venit pentru un vernisaj si s-a vazut in mijlocul unor prieteni vechi, in mijlocul tinerilor, spunea ea, si asta a facut ca atmosfera sa fie animata.

In seara vernisajului am avut si o mica expozitie de cercei, brose si martisoare. Expozitia a fost cu vanzare, fetele au putut pleca acasa cu o pisica in piept sau cu fetite la urechi. Foarte dragute, fetele de la Novotel, au fost primele inscrise la standul de accesorii. Admirand, proband, incercand, …ca fetele.

Acestea au fost cateva cuvinte si cateva imagini de la vernisaj.
Expozitia este inca deschisa, fara standul de cercei si martisoare (oricum, ar fi cam tarziu pentru martisoare), pana in data de 30 martie, pentru cei care nu au ajuns la vernisaj dar vor sa vada lucrarile in marime naturala.

Iar acestea sunt fotografiile din holul hotelului, asa cum arata el in fiecare zi. Fara palarii, fara multime cu pahare in mana, aerisit si colorat.

Cu drag si numai bine.

Acasa, in orasul meu de suflet, la Brasov, data de 1 martie a deschis expozitia, apoi usile au fost deschise pentru urmatoarele 3 zile.

Seara vernisajului a fost, din punct de vedere emotional o nebunie. Nu ma asteptam sa am emotii atat de mari. Dar, motivul este simplu: prima expozitie acasa!!!
Au fost prezenti fosti colegi de liceu, profesorii de specialitate, familia( parinti, verisori, unchi, frati, cumnati…), totul atat de personal si puternic incat am simtit la un moment dat ca este prea mult pentru mine, si ca pot lesina in orice moment.

Mama Vlad, omul care m-a ajutat mult cu aceasta expozitie. O persoana tare tare draga mie.

Marea mea familie. Verisorii mei, fratele, prietena lui, prietenul meu, si povestea poate continua…

„De ziua lor, doamnele si domnisoarele au intalnire la CinemaPRO cu femeia anului 1910, un eveniment cu stil in cadrul caruia au fost programate o expozitie de costume si accesorii semnata Doina Levintza, o tombola cu bijuterii realizate manual, marca Estera, si un super film, Restul e tacere, in regia lui Nae Caranfil.”

Aseara am vazut premiera filmului ‘Restul e tacere’ de Nae Caranfil. Am avut o surpriza foarte placuta. Cred ca este cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut. Un film despre realizarea primului film romanesc, in Bucurestiul anului 1911. Foarte bine realizat, imagine impecabila, atmosfera Bucurestiului de la inceput de secol foarte frumos construita. Un film care poate intradevar sa reprezinte Romania fara umbre de rusine, fara partea aceea de Romania cu tigani, cersatori si ‘caini-hiene’ care sa sublinieze personalitatea colorata a poporului roman (ca si cum ar fi cea predomionanta). Mici probleme cu sunetul … tot acel sunet specific al filmului romanesc.
Mergeti sa vedeti filmul lui Nae Caranfil!

Asa cum am promis, organizam o expozitie si in Bucuresti. Una deschisa, de data aceasta, fara invitatii prezentate la poarta, fara o tinuta impusa, asa cum ne-am dorit cu totii.

In data de 5 martie, orele 19 sunteti invitati asadar, la un pahar de vin si putina culoare in lobby-ul hotelului Novotel din Calea Victoriei nr. 37B, Bucuresti.

Expozitia ramane deschisa in perioada 5 martie- 30 martie in lobby-ul hotelului.
Se poate vizita liber in fiecare zi a saptamanii.

Lucrarile vor pleca la Brasov pentru 3 zile. Asadar, s-a hotarat: in seara de 1 martie la ora 17 avem vernisajul expozitiei de la Brasov. Adresa Galeriei Studio Mezanin este Calea Victorei nr. 10 (in spatele fostei galerii de pe Calea Victoriei).
Expozitia este organizata sub tutela Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Brasov.

Este martie, inceput de primavara, avem culori, in Brasov – acasa.
Multumesc Luminitei Lungu (mama lu’ Vlad).